Doctor Honoris Causa

Profesor univ. dr. Mircea DUȚU

Mircea Dutu

             Domnul profesor univ. Mircea Duțu, născut la 1 decembrie 1957, în comuna gorjeană Dănciulești, este licențiat al Facultăţii de Drept a Universității din București din anul 1981, devenind doctor în științe juridice în anul 1992 în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Chiar înainte de finalizarea studiilor, devine cel mai tânăr colaborator al prestigiosului săptămânal „Contemporanul” (1981), iar primul său studiu juridic, intitulat „Principii şi norme juridice ale unui nou ordin internaţional privind explorarea şi exploatarea spaţiului extraterestru”, publicat în nr. 3 din 1981 al Revistei „Studii şi Cercetări Juridice”, avea să fie publicat în străinătate, în Revista „Magyar Jog” din Budapesta, zece ani mai târziu. Ulterior, întreaga carieră profesională a domnului Profesor Mircea Duțu s-a desfăşurat în jurul științelor juridice, întâi în calitate de procuror la Parchetul Tribunalului București, apoi consilier juridic și avocat, trecând totodată prin treptele carierei academice și devenind profesor universitar acum aproape douăzeci de ani.

Prim bursier NATO din România post-decembristă, profesorul Mircea Duțu devine creator de școală juridică într-o perioadă în care nevoile societății românești democratizate au nevoie stringentă de juriști, contribuind la crearea Universității Ecologice din București, al cărei Rector devine în anul 2001.

Domnul Profesor Duțu a sprijinit o serie de demersuri de modificare a legislației românești în sensul conformității acesteia cu standardele europene și internaționale în materie, prin contribuţii fondatoare, de pionierat în România, la afirmarea ca discipline ştiinţifice şi de studiu universitar a unor noi domenii juridice, de amplă perspectivă, respectiv dreptul mediului şi dreptul urbanismului.

Domnul profesor univ. Mircea Duțu, a fost primul cadru didactic care a publicat un curs de drept al urbanismului, predând, totodată, cursuri de dreptul mediului și drept comunitar al mediului. În acest context, recunoașterea abilităţilor de conducător cu care este înzestrat s-a concretizat în alegerea sa în funcția de Decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti, funcție pe care a ocupat-o în perioada 1998-2001, respectiv alegerea în calitate de Rector al Universităţii Ecologice din Bucureşti (2001-2008), fiind în prezent Președinte al acestei instituții de învățământ superior.