Născut pe 18 august 1916 la Bucureşti, Neagu Djuvara îşi face studiile la Paris, fiind licențiat în istorie la Sorbona (1937), obținând şi titlul de doctor în drept, tot la Paris, în 1940. Se reîntoarce la Bucureşti şi este implicat, ca elev-ofițer, în campania din Basarabia şi Transnistria în perioada iunie - noiembrie 1941. În anul 1943 devine diplomat de carieră, fiind admis prin concurs în Ministerul de Externe şi trimis la Stockholm ca secretar de legație în 1944 - post pe care îl va ocupa până în 1947.

Fiind un valoros diplomat de carieră - după ce făcuse parte din „micul grup de la Externe" din România şi apoi recunoscut în Occident că susţinuse, clandestin, cauza Aliaţilor, împotriva Germaniei naziste, i s-a permis accesul direct la elita politică românească în exil, care era refugiată în Franţa şi în America (Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Constantin Vişoianu, Brutus Coste, Radu Plessia (Pleşia), George Anastasiu, Emil Ciurea, Aristide Burileanu ş.a.). În această perioadă de refugiu, departe de țară, intră în legătură cu Comitetul Naţional Român, condus de generalul Rădescu, şi asistă la toate negocierile dintre partidele politice în exil, militând neîncetat pentru soarta românilor, în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, jurnalist la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I", exercitând şi funcția de secretar general al Casei Romaneşti de la Paris (1984-1989).

Îşi continuă munca diplomatică, plecând în 1961 în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci si trei de ani în calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine. Totodată, în această perioadă, este concomitent profesor de drept internațional şi istorie economică, la Universitatea din Niamey.

În anul 1972, după studii de filozofie la Paris, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona, iar în anul 1988 primeşte diploma Institutului de Limbi şi Civilizații Orientale de la Paris.

Se reîntoarce în țară în decembrie 1989, iar între 1991 şi 1998 activează ca profesor - asociat la Universitatea din Bucureşti. Este membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi şi a Institutului de Istorie „N. Iorga" din Bucureşti. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Național „Serviciul Credincios" si cu „Ordre des Arts et des Lettres" în grad de Ofițer.