Școala de vară

ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ DE VARĂ „PROTECȚIA ȘI DREPTURILE REFUGIAȚILOR”
Ediția a VIII-a, Galați, 26 iunie 2020
 

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice și Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, organizează la Galați ediţia a VIII-a a şcolii de vară pe tema drepturilor omului, dreptului internaţional umanitar, dreptul refugiaţilor şi a relaţiilor internaţionale, în data de 26 iunie 2020.

Programul celei de-a opta ediţii a şcolii de vară se va axa în jurul a două componente majore, una de analiză/aprofundare a unor concepte de actualitate în domeniile de referinţă (prelegeri ale unor experţi din mediul academic, instituţional de specialitate, juridic şi asociativ, pe marginea problemei refugiaţilor din lume şi impactul acesteia asupra relaţiilor internaţionale, speţe şi studii de caz practice), respectiv una de socializare şi dezvoltare a unor aptitudini de comunicare în mediu pluricultural și multidisciplinar.

Temele abordate se vor axa în jurului următoarelor componente :

  • Acte normative interne, europene şi internaţionale aplicabile în dreptul refugiaţilor şi drepturile omului;
  • Acte normative interne, europene şi internaţionale aplicabile în dreptul refugiaţilor şi drepturile omului;
  • Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor şi Protocolul său adiţional din 1967/ Mandatul UNHCR;
  • Principii fundamentale în domeniul refugiaţilor;
  • Procedura de Determinare a unei forme de protecţie în România - Soluţii durabile la problematica refugiaţilor promovate de UNHCR;
  • Soluţii durabile la problematica refugiaţilor în România (integrare, resettlement etc.);
  • Terminologie relevantă;
  • Persoane deplasate intern (IDPs);
  • Politica UE în materie de azil şi migraţie;
  • Comunicarea multi-culturală şi importanţa acesteia în promovarea toleranţei şi nediscriminării;
  • Abordări regionale din Europa, Orientul Mijlociu - Africa de Nord, Africa, Asia şi America Latină.

Acest eveniment internațional este deschis studenţilor facultății noastre din ciclul de licenţă și master, specializările drept, administraţie publică și relații internaționale care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele în domeniile menţionate mai sus.

Numărul de participanți este de max.15. Admiterea participanţilor care doresc să ia parte la acest curs se va face pe baza de analiză de dosar de către un Comitet de selecţie, sub coordonarea Decanului Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Condiţii de admisibilitate

  • Studenţii FSJSP din ciclul de licenţă specializarea drept şi administraţie publică, masteranzi specializarea drept, administraţie publică

Dosarul de selecție va trebui sa conţină o scrisoare de intenție şi se va transmite pe mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.:

DATA LIMITA ÎNSCRIERE : 18.06.2020

Program Școala de vară


NU SE PERCEP TAXE !