Laborator U3A

U3A – laborator și ”universitate”. O scurtă lămurire

În anul 2016, prin Hotărârea nr. 135/28 iunie a Senatului Universității „Dunărea de Jos”, se înființa, în cadrul Centrului de Cercetări Juridice, Administrative, Sociale şi Politice al Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, laboratorul de cercetare denumit ”Universitatea vârstei a treia-U3A”. Scopul acestuia era studierea îmbătrânirii demografice atât sub aspectul relațiilor cauză-efect, cât și din perspectiva soluțiilor pe care societatea le poate adopta cu privire la această realitate dinamică.

Îmbătrânirea demografică se numără printre fenomenele care s-au instalat în mod vizibil în lumea contemporană. Rezultată din combinarea unui factor pozitiv – creșterea longevității – cu unul negativ, cel puțin din perspectivă strict demografică (scăderea fertilității), îmbătrânirea populației, adică mărirea ponderii vârstnicilor în totalul populației pune deja probleme guvernelor, administrațiilor locale și actorilor economici. Generațiile părinților și bunicilor se măresc și sunt deseori descrise ca o povară din ce în ce mai mare pentru societatea fiilor și nepoților nu doar din perspectiva limitelor sistemului de asigurări sociale de stat. Creșterea numărului de persoane trecute de 60/65 ani induce o serie de aspecte legate și de alte nevoi specifice acestei grupe de vârstă - petrecerea timpului liber și recreere, locuințe și condiții de trai, probleme de sănătate sau risc de abuz. Creșterea rapidă a proporției „celor mai în vârstă dintre vârstnici” are, de asemenea, o importanță specială în termeni de politici publice, deoarece acest segment de vârstă, din cauza degradării firești a stării de sănătate, reclamă îngrijiri specializate și individualizate pe termen lung.

Experiența îmbătrânirii populației este fără precedent în istoria demografică a lumii (Harper, 2018) și se datorează încheierii primei tranziții  demografice în toate țările dezvoltate (Chesnais, 1990). De asemenea, deși în prezent speranța de viață este mai ridicată în economiile avansate (Aburto et al., 2020), aceasta creşte rapid şi în economiile emergente (Husain, 2002). Națiunile Unite estimează că până în 2050 ponderea populației în vârstă de 60 de ani şi peste va creşte în fiecare ţară (UN, 2017). Numărul de persoane vârstnice va influența productivitatea şi creşterea economică, modelele de muncă şi sistemele de asigurări sociale, relaţiile şi funcţionarea familiilor, capacitatea guvernelor şi a comunităților de a oferi susținere, (re)dimensionarea serviciilor sanitare în fața solicitării sporite în privința bolilor cronice şi a dizabilităților geriatrice.

În acest context, laboratorul U3A și-a propus, încă de la înființare, o abordare a îmbătrânirii în dublu format.

Primul, teoretic și, pe fond, conform cu specificul de funcționare al unei astfel de sub-unități de cercetare instituțională, a vizat câmpul de reflecție și de analiză socio-demografică, sub formă de ateliere de dezbatere, mese rotunde, simpozioane și publicații științifice, precum și prin participarea la proiecte de cercetare transdisciplinară ale membrilor Centrului.

Cel de-al doilea format își propunea să urmărească aspectele din perspectivă practică și experimentală, lucru care a fost posibil prin deschiderea primei Universități a vârstei a treia din România. Pentru acest din urmă deziderat era evident, însă, că laboratorul U3A și Centrul de cercetări al facultății nu aveau pârghiile legale pentru a gestiona şi derula cursuri pentru seniori.

Soluţia pentru găzduirea unei U3A pe model francez a reprezentat-o Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic (DFCTT), structură care funcționează în cadrul universității noastre în baza Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 25.944/1.02.1999. Activitatea departamentului este reglementată printr-o Metodologie specifică, în acord cu prevederile Legii 1/2011 privitoare la educaţia continuă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În oferta educaţională se regăsesc cursuri de formare continuă, programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională, programe de conversie profesională, cursuri de calificare şi de perfecţionare. Având acestă armătură legală, U3A a putut fi asimilată unui program de studiu de scurtă durată (un an academic) în cadrul DFCTT, directorul de program U3A fiind, la momentul creării, una și aceeași persoană cu directorul Centrului de cercetări-CCJASP, respectiv al laboratorului U3A, prof.univ.dr. Violeta Pușcașu, profesor de demografie.

Astfel, în toamna anului 2016, pe 10 octombrie, se deschide Universitatea vârstei a treia, ca program de formare continuă destinat persoanelor 55+ , un proiect pionier în România despre a cărui reușita stau mărturie zecile de cursanți care s-au perindat in amfiteatrele universității. Activitățile de educație și învățare continuă destinate cursanților seniori s-au derulat sub formă de module opționale, conform planului de învățământ aprobat în ședința de senat din data de 13 octombrie 2016. Pe lângă prelegerile săptămânale, cursanții au putut participa la o serie de activități complementare de tipul conferințe publice, excursii de studiu și ateliere de lucru.

Sub cupola aceleiași sigle U3A, laborator și ”universitate”, de-a lungul anilor s-au desfășurat mai multe evenimente cu rezonanță națională între care  se pot menționa

  • Simpozionul științific național ”Vârsta este doar o cifră” (ediția I), 2017 ;
  • Participarea la proiectul european ”Building Bridges for Europe- BBE Toolbox”, 2016-2019, BBE alături de parteneri din șapte țări europene,
  • Lansarea cărții ”Învățarea fără vârstă. O poveste adevărată pentru seniori” autor Violeta Pușcașu, în cadrul proiectului « Susținerea și dezvoltarea activităților CDI-TT în Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, 2023.

Laboratorul U3A din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative rămâne unul dintre primele structuri de cercetare universitară destinate problematicii îmbătrânirii care, prin implicarea și preocupările membrilor săi, își va confirma cu siguranță în anii care vor urma relevanța și utilitatea nu doar academică, ci și cea socială și administrativ-politică.

Site-ul U3A

Revista Timpul seniorilor