Avizier

Anunț program EURO 200

Programul „EURO 200” este un program prin care studenții din cadrul instituţiilor de învăţămant superior acreditate din România, cu o vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 250 lei pe membru de familie, pot beneficia de un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare. Programul „EURO 200” este un program prin care studenții din cadrul instituţiilor de învăţămant superior acreditate din România, cu o vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 250 lei pe membru de familie, pot beneficia de un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare. 

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro, eliberat sub forma unor bonuri valorice, pentru achiziţionarea unui calculator personal nou și se acordă o singură dată în cadrul unei familii. 

Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționarii unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, studenții completează o cerere conform modelului prevazut în anexa nr. 2 din cadrul Hotărârii Guvernului nr. 1294/2004 pe care o depun la secretariatul facultăţii.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați următoarele documente:

  1. Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Hotărârea Guvernului nr. 1294/2004 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimularii achiziționarii de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare.

Depunerea cererilor se va face până la data de 06.05.2021. Cererile se depun împreuna cu toate documentele solicitate, la secretariatul facultăţii sau la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..